Scris de Departamentul de comunicare in: Uncategorized
8 Aug 2010Joi, 5 august 2010, a avut loc şedinţa Consiliului Municipal al PSD Iaşi la care au luat parte alături de conducerea executivă a filialei preşedinţii Organizaţiilor Locale din Municipiul Iaşi şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Iaşi, Gheorghe Nichita. .
Gheorghe Nichita a prezentat situaţia politică actuală de la nivel naţional, ultimele decizii luate de Biroul Permanent Naţional şi agenda de acţiuni a Partidului Social Democrat, precum şi stadiul derulării proiectelor de dezvoltare ale municipiului Iaşi în contextul actualei crize economico-financiare şi efectele aplicării Ordonanţei 63 / 2010 a Guvernului Boc la nivelul administraţiei locale.
Consiliul Municipal a decis ca strângerea de semnături să se facă prin intermediul membrilor activi şi simpatizanţilor PSD, aceştia urmând să prezinte cetăţenilor municipiului Iaşi o lista de 10 motive pentru care Guvernul Boc trebuie să plece.
Printre acestea se numără dispreţul faţă de pensionari, creşterea excesivă a taxelor şi impozitelor, tăierea salariilor bugetarilor şi a subvenţiilor la încălzire, dezinteresul faţă de crearea de noi locuri de muncă, luarea deciziilor fără consultarea partenerilor sociali, sfidarea Constituţiei sau inexistenţa unor măsuri împotriva clientelei politice a lui Băsescu şi Boc şi a corupţiei generalizate.
PSD Iaşi consideră că pensionarii, medicii, profesorii, poliţiştii sau militarii nu sunt vinovaţi pentru situaţia actuală a României şi nu aceştia sunt cei care trebuie să plătească preţul crizei. Vinovaţii pentru dezastrul economic şi genocidul social din România sunt Traian Băsescu şi Emil Boc, cei care au permis risipirea bugetului ţării în beneficiul clientelei PDL şi acum îi condamnă pe români şi pe ieşeni la sărăcie pentru a-şi acoperi incompetenţa.
Strângerea de semnături pentru demiterea guvernului Boc este o acţiune a PSD la nivel naţional şi ea se va desfăşura până la data de 1 septembrie, când va începe sesiunea parlamentară de toamnă, iar Partidul Social Democrat va depune o nouă moţiune de cenzură.
Sursa articol: www.psdiasi.ro