Scris de Departamentul de comunicare in: Uncategorized
18 Jul 2011Tinerii Social Democrați din Iași se declară dezamăgiți de raspunsul anemic al domnului senator de Iași, profesor universitar doctor, specialist în economie Dumitru Oprea, la întrebările concrete cu privire la scopul, obiectivele și acțiunile pseudocomisiei economice locale a PD-L.
“Trebuie să îi facem d-lui Oprea și o clarificare terminologică: nu vom denumi în continuare acea pseudocomisie „gașcă”, ci mai precis și mai corect din punct de vedere științific, îi vom spune ”grup organizat”. Domnul Oprea s-a eschivat susținând că această comisie este destinată unei invitații la dialog. După 3 ani de zile de guvernare, cum s-a gândit dumnealui oare tocmai acum să invite la dialog. Până acum ce a făcut?” afirmă vicepreședintele PSD Silviu Macovei.
Membrii PSD Iași îi mulțumesc frumos domnului senator pentru invitația la cursurile de economie, însă lipsa de acțiune concretă a domnului senator îi obligă să îi refuze competențele profesionale. Ar putea, în schimb, să explice public care e strategia economică a PD-L-ului? Timp de 3 ani de criză economică această strategie a fost solicitată insistent chiar de Comisia Europeană și alte foruri economice internaționale. Din păcate, ea pur și simplu nu există!
Politicienii PSD Iași îl somează public pe senatorul Oprea să răspundă la câteva întrebări de specialitate:
De ce guvernul BOC ignoră cu obstinație orice contact cu Republica Chineză, având în vedere că la ora actuală chinezii sunt cei mai mari investitori din lume? L-a întrebat oare senatorul economist Oprea pe ministrul Baconschi de ce nu numește de 2 ani de zile ambasador în China?
Are domnul Oprea o explicație pentru utilitatea tăierii salariilor și de ce nu se văd miliardele de la FMI în economie?
Poate să explice domnul Oprea ieșenilor dezinteresul complet al dumnealui și al partidului său față de piața din Rusia, o piață cu un potențial enorm pentru economia Iașului?
Poate că domnul Oprea ar fi mai bine să predea cursul dumnealui de management al proiectelor miniștrilor săi din Guvernul Boc. ”Din moment ce aveți o carte excelentă – ”Fonduri europene pentru România 2007-2013”, cum explicați gradul de absorbție de doar 3% al fondurilor europene de către Guvernul BOC? Fie cartea nu e bună, fie nu vă bagă nimeni în seamă la București? În ambele cazuri, cu regret, ne confirmați eticheta de ”pitic politic” de Iași.” declară vicepreședintele PSD municipiu Iași, Bogdan Balanișcu.
”Ne miră faptul că domnul Oprea s-a inclus singur în sondajele noastre. Probabil simte nevoia de afirmare după 3 ani de odihnă în Parlament. Noi nu ne-am referit absolut deloc la valoarea dumnealui în sondaje pentru că procentajul dumnealui se confundă mai tot timpul cu marja de eroare a sondajului. Îi mulțumim domnului Oprea că ne-a confirmat prin declarațiile dumnealui directe că restul colegilor parlamentari anonimi ai PD-L în Iași nu au nici un fel de proiecte trecute, prezente sau viitoare!” a declarat președintele TSD Iași, Bogdan Cojocaru.
1 Response to Senatorul Oprea îşi confirmă anemia politică
Adrian Andrei Arhire
July 18th, 2011 at 4:28 pm
Pai….domnul profesor…este doar un teoretician….ca si domnul ,,boc”…nu au de unde sa stie cum functioneaza economia…doar nu au produs niciodata un leu din afaceri,munca sau eforturi…..permanent au fost ,,asistati” ai statului roman!!!!!!Iar de la inaltimea cladirii parlamentului totul pare frumos pentru dumnealor….de oare -i incurcam si deranjam….ei au de jefuit o tara…legal, prin legi strambe si gestionari hoti si incompetenti.Eu, ca majoritatea romanilor sunt sigur ca vor plati pretul jafului si incompetentei lor cu prima ocazie, dar ranile oamenilor…cicatricile ce le vor fi lasat dupa cumplita lor ciuma portocalie…cine la va obloji????? …..va plati cineva pentru asta???